Patria mea, o legatura ce nu se poate rupe

Patria mea...o legatura ce nu se poate rupe oriunde voi merge...
Radacinile mele cu secole de momente ascunse in parfumul pamantului;
pamantul meu ce miroase-a fum de vatra, ce canta-n susur de izvor si ma-nvata limba credintei.
Departe sunt de casa...
Suflarea unde m-am nascut, se agata de inima mea ca iubirea pentru mama;
fiecare particula din esenta mea, poarta mostenirea stramosilor pentru totdeauna.
Viata in exil...o inima care tanjeste in necunoscut;
cicatrici si durere...sacrificiu suprem...sigiliu si pecete...
Oricat de departe ma va purta destinul, nimeni nu-mi poate opri inima...
Am plecat dar, am luat totul cu mine, Aici, viziunea mea traieste vesnic.
Imi este dor...
Vreau sa plec, acolo unde ma duc aripile mele, unde imi striga inima...
Acolo, este un loc din care fac parte,
Pentru el, dau tot din mine si fac promisiuni care sa dureze pentru totdeauna.
Departe de patrie, sunt pierduta in timp...
Nu conteaza unde pasii mei ma vor purta,
sufletul meu, va gasi intotdeauna drumul catre casa.
Patria mea...o amintire gravata in inima,
unde vibreaza imaginea peisajelor sacre;
pamant matern, ce isi vrea inapoi copiii ratacitori...
copii cu vise stramutate si cerul de deasupra casei in priviri...
Imi este dor...
Patria mea...vatra lumii, arhiva de simtire romaneasca, privirea strabunilor zambind a duminica...
Departe sunt...
Voi ingenunchea pentru o ruga, voi lacrima pentru o dorinta, voi visa pentru un vis...
Mi-e dor de casa...Mi-e dor de ceea ce iubesc!
Aici, dorul imi plange...Aici, sufletu-mi este izvor de aducere-aminte...


        by: Daniela Stan